Cât din fotografie mai este, de fapt, a ta?

Trăim într-o eră a imaginilor impecabile. „Și ce e rău în asta, Cosmin?” o să mă întrebați.

Dacă deschizi Instagramul acum, vei fi inundat de cadre care par desprinse din alte lumi. Lumini perfecte, compoziții foarte bune, ceruri dramatice sau portrete care nu au niciun por deschis, niciun rid sau nicio urmă de oboseală. Tehnic, sunt imagini „impecabile”. Emoțional, sunt adesea goale.

În ultima vreme, văd tot mai mulți fotografi sau creatori de imagini (ca să fim corecți) care folosesc Inteligența Artificială într-un mod agresiv. Nu mă refer la un simplu Denoise sau la corecțiile de contrast și cromatică. Mă refer la acele imagini unde realitatea a fost atât de alterată, încât fotografia a încetat să mai fie o mărturie a unui moment și a devenit o simplă fantezie digitală.

Am ascultat-o zilele trecute pe TikTok pe o doamnă care era foarte supărată pe faptul că fotograful prezent la nunta ei a utilizat foarte mult AI-ul. Explicația lui fiind aceea că el doar a încercat să înfrumusețeze fotografiile. De fapt, doar a denaturat realitatea. Nici nu îmi pot imagina cum ar fi ca peste 20 sau 30 de ani să stai pe canapea, să răsfoiești albumul împreună cu copiii și în loc să le povestești despre cum a fost, să fii nevoit să le explici falsurile. Să le spui că, de fapt, decorul din spate era puțin diferit în ziua aia. Sau (și mai trist) să le arăți un gol într-o imagine și să le zici: „Vezi, aici trebuia să fie mătușa ta, dar domnul fotograf a decis să o scoată din fotografie pentru că strica poza”. Fotografia de eveniment nu este despre perfecțiune estetică, este despre imortalizarea unor momente importante din viața oamenilor.

Mă opresc aici cu fotografia de eveniment că nu e de competența mea.

Fotografia a fost întotdeauna despre actul de a privi și despre a interpreta o scenă într-o notă personală. Dar când lași un algoritm să genereze cerul, să „repare” fundalul, să adauge elemente care nu existau sau să curețe orice imperfecțiune umană... cât din acea imagine mai este interpretarea ta artistică? 30%? 20%? Dacă AI-ul a decis lumina, textura și atmosfera, mai ești tu autorul?

Am ajuns să îi predăm Inteligenței Artificiale un material brut, un cadru mediocru, iar Ai-ul să ne genereze o imagine „perfectă”. Îi cerem să repare lumina pe care n-am știut să o vedem, să repare compoziția pe care n-am știut să o construim sau să inventeze un cer dramatic acolo unde era doar gri și apoi noi să ne asumăm drepturile de autor. Amuzant.

Despre cum să antrenezi ochiul să vadă lumina și povestea înainte să apeși pe declanșator vom vorbi pe larg la cursul online de la finalul lunii martie. Lăsăm AI-ul deoparte și ne concentrăm pe ce contează cu adevărat: emoția.

Fotografia NU înseamnă perfecțiune.

Exprimarea emoțională vine din vulnerabilitate, nu din perfecțiune. Vine din faptul că ai ales să arăți lumii cum vezi TU realitatea, nu cum a decis un computer că ar trebui să arate.

Poate că sunt eu de modă veche, dar prefer oricând o fotografie cu puțin zgomot de imagine, cu o încadrare stângace, dar unde se simte amprenta personală, nu o imagine generată de un roboțel care nu a simțit niciodată nimic.

Aleg să rămân fotograf și să mă exprim așa cum simt. Cu stângăcii, cu imperfecțiuni, dar să fiu autentic.

Și până la urmă, dacă nu punem suflet, de ce mai apăsăm pe buton?

...

Instagram: @cosmingheorghe_